Character

‘’Life Is complicated!’’ ‘’Yes, we already know that’’ ‘’No, it is not!’’ ‘’yes, it is!’’ It’s so funny! Acesta e doar un schimb de replici ca in serialul ‘’Friends’’ –la care ma uit aproape zilnic (mi-l imaginez pe Ross spunand ‘’yes, it is ‘’) si stim cu totii ca viata e amuzanta, mai ales cand rade de noi! Imi place ca in limba engleza se spune ‘’character’’ la personaj; ‘’ character’’ [‘kaeriktə] mai inseamna si caracter in romana. Cand aveam timp, chef si toate resursele necesare mergeam la teatru si observam multe caractere pe scena. Dar suntem si noi asa niste personaje.. aoleu! Jucam intr-o comedie , vedeti? De-asta rade viata de noi! E ceva despre bani si rotite care se invart ca sa ii produca, ambitii, anomalii, problem de cuplu sau si lipsa de viata- o comedie, cum am zis.. Desi vii.. ne-vii.. Uneori ma retrag pe scaunul de pe balcon (cu o cafea buna) si ma gandesc.. ca ce bine e ca ma lasa toata lumea in pace, in momentul acela, ca pot si eu sa stau linistita fara sa iau la cunostinta despre nemultumirile lor existentiale, care de altfel sunt prea filozofice sau nefilozofice pentru cat pot eu duce. Dar, in fine, din cat am fost obligata sa ascult si sa inteleg, eventual sa schimb ordinea lucrurilor prin vreo interventie –adica de dat vreun sfat- am ajuns la concluzia ca multi oameni sunt nefericiti pentru ca vor sa aiba certitudini, cu toate ca sunt multe variabile in jurul lor. Dar ce se intampla cand nu mai ai certitudini deloc? Cand ajungi la concluzia ca nu poti fi sigur de nimic, ca nu poti sa garantezi pentru nimic, sau ca nu poti sa promiti nimic? De asemenea, ca nu poti sa te implici in nimic pe termen lung, ca nu vrei sa convingi pe nimeni de nimic.. cand nu mai crezi in nimic cu toate ca ‘tu’ continui sa ramai credibil in societate. Cand esti asa, va pot spune ca plutesti in deriva, iar in schimb, ai doar momentul.
So.. Is life complicated? Yes, it is! Or maybe it si not.. Anyway, coffee tastes wonderfull..

Polen

De mult am vrut sa arat imaginea asta. E foarte frumoasa si te relaxeaza. Uimitor, nu? Este polenul unei flori cu zoom :)

Strawberry Wine

respiro

Doar de 23 minute pe net..
Imi pierd ideile daca nu le notez.. Nu am mai avut de mult o stare de melancolie.. E perfect in concordanta cu noaptea si oboseala fara de a putea dormi.. I feel like I’m traspassed by inner thoughts without words.. This, sounds pretty nice.. Beautiful language, oh.. beautiful strange language..
Ascult la casti pe-o tipa ce-am descoperit-o chiar acum.. e ceva country, blues.. si ma intreb cum o fi vinul din capsuni.. Ya, ya.. asa se numeste melodia. Cred ca e exclus sa fie ca zmeurata.. ea e cam prea dulce si intepata de alcool cu grade..
Inainte de asta ma gandeam ca.. noi chiar ne facem singuri destinul. Noi ne stabilim si planuim ce urmeaza sa facem in weekend.. unde sa ne impartim energia, cu cine sa ne pierdem/investim timpul.. chiar e un lant din care se intind actiuni tot una dupa cealalta, ca verigile din lant.. E faina comparatia pe care am gasit-o, pentru ca acum pot spune ca.. verigile astea tot lungesc lantul si noua ne ajunge tot mai bine ca sa ne inlantuim tot mai mult.. pai, ce facem? Ne autolimitam –din pacate nu doar miscarile.. Vroiam doar sa punctez, caci este un alt subiect acesta.
Mai e si o utopie, care suna cam asa: ‘’Dream as if you’ll live forever, live as if you’ll die tomorrow.. ‘’ Suna bine, asa-i? defapt l-am modificat umpic, ca originalul se termina cu ‘(..)as if you’ll die today.’ Si acest ‘today’ insotit de verbul‘to die’ nu l-am putut asocia decat cu the panic! Cum altfel.. chiar.. am redescoperit animatiille cu daria, cu sloganul favorit al tv-ului :’’it’s a sick, sad, world..’’. And I, sad.. Yep! Numai un om purtator de minte bolnava se panica in orice situatie.. si cum fenomentul e frecvent.. Analizez.. disec in 4 .. not god..
Insa intr-adevar.. e bine sa avem vise. Eu zic ca e bine sa traiesti un vis.. Visele reflecta defapt dorintele noastre launtrice, sunt impregnate de trairile noastre. Visele sunt ca niste plante care se hranesc cu apa pe care le-o dam noi zilnic. Serul rezultat, va alimenta toata planta si o va face sa traiasca. Franc, vroiam sa spun, ca traiesti un vis cu cineva in momentul in care faci ratiunea sa dispara.. Aptitudinea de a nu fi cerebral 24 din 24 ..
Mi-am dat un refresh la my mind 2d(today) cu o alta zicala: ‘’functia creeaza organul, nu organul creeaza functia’’. Si e adevarat..
Suntem perfecti. Sunt constienta.. dar oare cand o sa fim cu totii constienti.. Defapt, ca sa o pun in termeni reali si coroborat cu ce-am pus mai sus, afirm urmatorul lucru: constiinta creeaza perfectiunea , nu perfectiunea creeaza constiinta. Perfectiunea fara constiinta inseamna infumurare, orgoliu si este total opusa cu prima parte a frazei precedente. Ea este departe de adevar si nu cred ca cineva ar suporta-o prea mult pe pielea lui, pentru ca odata ce incepi sa gusti din autenticitate si sa ai curajul sa te accepti si sa fii tu insuti o sa te simti prea bine.. Acel ‘tu insuti’ e departe de infumurare. Constiinta se trezeste in momentul in care te analizezi prin prisma interioara a simtirilor care transcend sinele. Complicata fraza, dar nu o va intelege decat cel care e pe aceeasi lungime de unda cu tot textul. Partea frumoasa e ca oricine, absolut oricine poate intelege aceste vorbe ale mele, numai sa aiba disponibilitatea si dorinta sa priceapa.
Filozofia nu e chiar buna.. dupa parerea mea. Te face sa analizezi prea mult, te imbolnaveste sa tot despici firul in 4. La ce bun.. ai putea pur si simplu sa respiri filozofia vietii, fara sa analizezi ca aerul este compus din Co2, oxigen, azot si noxe.. Unde mai traiesti momentul respiratiei daca faci calcule de genul asta in loc sa iei gura aia de aer proaspat si sa spu cu toata fiinta ta ‘oh, bless me Lord’ sau mai plastic exprimat, ca esti fericit ca poti respira. Un moment de respiro.. un unic moment de respiro..

Arborele care daruieste

de Shel Silverstein

Se spune că a existat odată un arbore bătrân şi maiestuos, cu ramurile întinse spre cer. Când înflorea, fluturi de toate formele şi culorile veneau de pretutindeni şi dansau în jurul lui. Când făcea fructe, păsări din ţări îndepărtate veneau să guste din ele. Ramurile sale arătau ca nişte braţe vânjoase. Era minunat.
Un băieţel obişnuia să vină şi să se joace sub el în fiecare zi, iar copacul s-a obişnuit cu el şi a început să-l iubească. Ceea ce este mare şi bătrân se poate îndrăgosti de ceea ce este mic şi tânăr, cu condiţia să nu fie ataşat de ideea că el este mare, iar celălalt mic. Copacul nu avea această idee, aşa că s-a îndrăgostit de băiat.
Aşadar, copacul s-a îndrăgostit de băieţelul care venea în fiecare zi să se joace sub el. Ramurile sale erau foarte înalte, dar el şi le apleca, pentru ca băiatul să le poată atinge pentru a-i mângâia florile şi pentru a-i culege fructele.
Aşadar, ori de câte ori venea copilul, arborele îşi pleca ramurile. Când micuţul îi mângâia florile, bătrânul copac se simţea cuprins de un val incredibil de fericire.
Băiatul a crescut. Uneori, dormea în poala copacului, alteori îi mânca fructele, sau purta o coroană împletită din florile sale. Se simţea atunci de parcă ar fi fost regele junglei.
Văzând cum băiatul poartă o cunună din florile sale, dansând cu ea, copacul se simţea fericit. Îl aproba cu ramurile sale; cânta în bătaia vântului. Băiatul a crescut şi mai mult. A început să se caţere în copac, legănându-se pe ramurile sale. Ori de câte ori se odihnea pe ele, copacul se simţea fericit.
Timpul a trecut, iar băiatul a început să fie apăsat de alte îndatoriri. Avea ambiţiile lui. Trebuia să îşi treacă examenele, să îşi facă prieteni… De aceea, a început să vină din ce în ce mai rar pe la copac. Acesta îl aştepta însă cu o nerăbdare din ce în ce mai mare, strigându-i din adâncurile sufletului său: „Vino, vino. Te aştept”.
Când băiatul nu venea, copacul se simţea trist.
Băiatul a crescut şi mai mult, iar zilele în care trecea pe la copac au devenit din ce în ce mai rare. Toţi cei care cresc în lumea ambiţiilor îşi găsesc din ce în ce mai puţin timp pentru iubire. Băiatul a devenit ambiţios şi prins în afacerile sale lumeşti. „Ce copac? De ce ar trebui să-l vizitez?”
Într-o zi, pe când trecea prin apropiere, copacul i-a strigat: „Ascultă! Te aştept în fiecare zi, dar tu nu mai vii pe la mine”.
Băiatul i-a răspuns: „Ce poţi să-mi oferi, ca să trec să te văd? Eu îmi doresc bani”.
Uimit, copacul i-a spus băiatului: „Nu vei mai veni decât dacă îţi voi oferi ceva? Îţi ofer tot ceea ce am”.
„Din păcate, nu am bani. Aceasta este o invenţie a oamenilor. Noi, copacii, nu avem bani. În schimb, suntem fericiţi. Crengile noastre se umplu de flori, apoi de fructe. Umbra noastră îi răcoreşte pe cei încălziţi. Când bate vântul, dansăm şi cântăm. Deşi nu avem bani, păsărelele se cuibăresc pe ramurile noastre şi ciripesc vesele. Dacă ne-am implica şi noi în afaceri financiare, am deveni la fel de înrăiţi şi de nefericiţi ca voi, oamenii, care sunteţi nevoiţi să staţi prin temple şi să ascultaţi predici despre iubire şi despre pace. Noi nu avem nevoie de predici, căci trăim tot timpul aceste stări. Nu, noi nu avem nevoie de bani”.
Băiatul i-a spus: Atunci, de ce să vin la tine? Nu am de gând să merg decât acolo unde pot obţine bani. Am nevoie de bani”.
Copacul s-a gândit mult, după care a spus: „Atunci, culege-mi fructele şi vinde-le. În felul acesta, vei obţine bani”.
Băiatul s-a luminat imediat la faţă. S-a urcat în copac şi a cules toate fructele copacului, chiar şi pe cele necoapte. În graba sa, i-a rupt crengile şi i-a scuturat frunzele, dar copacul s-a simţit din nou fericit.
Băiatul nu şi-a dat nici măcar osteneala să-i mulţumească arborelui, dar acestuia nu-i păsa. Adevărata sa mulţumire s-a produs atunci când acesta a acceptat oferta sa de a-i culege fructele, pentru a obţine bani în schimbul lor.
Băiatul nu s-a mai întors multă vreme. Acum avea bani şi era foarte ocupat să obţină cu ajutorul lor încă şi mai mulţi bani. A uitat cu totul de copac, şi astfel au trecut anii.
Copacul era trist. Tânjea după întoarcerea băiatului, la fel ca o mamă cu sânii plini de lapte, dar care şi-a pierdut copilul. Întreaga sa fiinţă tânjeşte după copilul pierdut, pentru a-l strânge la piept şi a se uşura. Cam la fel tânjea şi copacul nostru. Întreaga sa fiinţă era în agonie.
După mulţi ani, băiatul, devenit între timp adult, s-a întors la copac.
Acesta i-a spus: „Vino la mine. Vino şi îmbrăţişează-mă”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu prostiile. Făceam asemenea lucruri pe vremea când eram un copil fără minte”.
Copacul a insistat: „Vino, mângâie-mi crengile. Dansează cu mine”.
Bărbatul i-a răspuns: „Termină cu flecăreala asta stupidă! Acum doresc să-mi construiesc o casă. Îmi poţi oferi o casă?”
Copacul a exclamat: „O casă? Bine, dar eu trăiesc fără să stau într-o casă”.
Singurii care trăiesc în case sunt oamenii. Toate celelalte creaturi trăiesc liber, în natură. Cât despre oameni, cu cât casa în care trăiesc este mai mare, cu atât mai mici par în interiorul ei.
„Noi nu trăim în case, dar uite ce îţi propun: îmi poţi tăia crengile, pentru a-ţi construi o casă cu ajutorul lor”.
Fără să mai piardă timpul, bărbatul a luat un topor şi i-a tăiat crengile copacului. Din acesta a rămas acum doar trunchiul, dar el era foarte fericit.
Bărbatul a plecat, fără să-şi mai dea osteneala să arunce în urmă măcar o privire. Şi-a construit casa visată, iar anii au trecut din nou.
Copacul, devenit acum un simplu trunchi fără crengi, a continuat să-l aştepte. Ar fi vrut să îl strige, dar nu mai avea ramuri şi frunze care să poată cânta în bătaia vântului. Vânturile continuau să bată, dar el nu mai putea scoate nici un sunet. Cu un efort suprem, sufletul său a reuşit să rostească o ultimă chemare: „Vino, vino, iubitul meu”.
Timpul a trecut, iar bărbatul a îmbătrânit. Odată, se afla prin apropiere, aşa că a venit şi s-a aşezat sub copac. Acesta l-a întrebat: „Ce mai pot face pentru tine? Ai venit după foarte, foarte mult timp”.
Bătrânul i-a răspuns: „Ce poţi face pentru mine? Aş vrea să ajung într-o ţară îndepărtată, să câştig şi mai mulţi bani. Pentru asta, am nevoie de o barcă”.
Fericit, copacul i-a spus: „Taie-mi trunchiul şi fă-ţi o barcă din el. Aş fi extrem de fericit să devin barca ta şi să te ajut să mergi astfel în ţara aceea îndepărtată, pentru a câştiga mai mulţi bani. Dar, te rog, ai grijă de tine şi întoarce-te cât mai repede. Voi aştepta de-a pururi întoarcerea ta”.
Omul a adus un ferăstrău, a tăiat trunchiul copacului, şi-a făcut o barcă din el şi a plecat.
Acum, din copac nu a mai rămas decât rădăcina, dar el a continuat să aştepte cu răbdare întoarcerea celui iubit.
Odată, m-am aşezat lângă ciot. Acesta mi-a şoptit: „Am un prieten care a plecat departe şi nu s-a mai întors. Mă tem să nu se fi înecat, sau să nu se fi rătăcit. Poate că s-a pierdut în ţara aceea îndepărtată. Poate că nici măcar nu mai este în viaţă. O, cât mi-aş dori să aflu veşti de la el! Mă apropii de sfârşitul vieţii, aşa că tot ce mi-aş mai dori ar fi să aflu veşti despre el. Atunci aş muri liniştit. Dar ştiu că nu ar mai veni nici dacă mi-ar auzi strigătul, căci nu mai am nimic să-i ofer, iar el nu înţelege decât acest limbaj.

Plimbare

Hans si cu Cathy sunt doi prieteni buni care s-au hotarat sa mai petreaca cate putin timp impreuna. Era o dupamasa de zi de vineri, iar ce-I doi se plimbau alene pe o pietonala. Cei doi se intelegeau din priviri, iar ideile lor de conversatie se succedau vivace una dupa alta, intr-o contopire minunata de cuvinte cheie. Intelesuri profunde mai aveau cuvintele de pe buzele celor doi..
-Conteaza foarte mult oamenii .. pentru felul in care reactionezi. Conteaza ceea ce poti deveni cand esti cu unul sau cu altul.. Daca vrei sa fii asemeni unui curcubeu, te sfatuiesc sa fii de accord sa cunosti oameni… spuse Hans..
Cathy se uita cu ochi imensi la el, plini de curiozitate si gata sa-I soarba fiecare vorba.
-Ei bine, conteaza schimbarea care intervine, datorata persoanei de langa.. Intelegi Cathy?
Cathy era o fiinta minunata, cu o mare eleganta si candoare intiparita pe chipul sugubat. O alta calitate a ei era rabdarea, in special rabdarea si atentia cu care ii asculta pe oameni. Era cu doar doi ani mai mica decat el, iar cei doi formau o echipa formidabila; de multe ori se intelegeau doar din priviri.
Dupa ce Hans a terminat de pus intrebarea, raspunsul nu s-a lasat mult asteptat din partea ei.
-Da Hans, stiu ca fiecare om e diferit in felul lui si ca fiecare persoana e importanta prin ceva anume.
-Si asta nu e tot, Cathy.. Prin ‘diferit’ trebuie sa se inteleaga ‘unic’; unicitatea momentului pe care ti-l ofera persoana de langa; da, asta e.. adauga Hans mangaindu-si barba cu luare aminte.. Gandeste-te Cathy.. asta ni se intampla tuturor oarecand; nu conteaza cadrul in care se desfasoara actiunea-el este aleatoriu; conteaza persoana; conteaza defapt shimbarea care intervine, datorati ei.
Hans era in foarte mare verva cu ceea ce spunea.II dadea lui Cathy vorbe de sorbit insa descoperise el oare cat de importanta era ea in acel moment? Sau poate doar ca orbul.. tot ocolea balta pana sa calce in ea? Oricum, Cathy deja incepuse sa surada. Il privea pe Hans cu drag; ceea ce spunea el era remarcabil.. El doar vroia sa arate ca a constientizat cat de importante sunt momentele si persoanele alaturi de care le petreci.
-Asculta-ma, spuse Cathy neputand sa mascheze surasul.. eu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine..tu esti la fel cu mine?
Hans incepuse sa priveasca incurcat in ochii ei..
-Voi incerca mereu sa fiu ca un curcubeu.. pentru ca un curcubeu poate dura 5 minute. Iar cele 5 minute din viata ta e important sa stii cu cine sa le petreci. Dar totul, nu este un plan! Se intampla ca zi de zi, din cinci in cinci minute sa fiu alaturi de o oarecare persoana aleatorie.. Pot doar sa incerc sa fiu un curcubeu.. Insa nu pot sa fiu astfel, nu pot sa fiu ploaia marunta care se rasfrange in mii de culori, daca persoana de langa mine nu vrea sa straluceasca pentru a-mi da raza de Soare necesara sclipirii.

One of these things first

Oamenii sunt mai mult decat cuvintele pe care ceilalti le inscriu pe fata sau pe diplomele primite. -Poate ar trebuie sa ne amintim mai des asta.