One of these things first

Oamenii sunt mai mult decat cuvintele pe care ceilalti le inscriu pe fata sau pe diplomele primite. -Poate ar trebuie sa ne amintim mai des asta.

De ce tipa oamenii unii la altii

“Intr-o zi, un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai:
-De ce tipa oamenii cand sunt suparati?
-Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
-Dar de ce sa tipi atunci cand cealalta persoana este chiar langa tine? inreba din nou inteleptul.
-Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol.
Maestrul intreba din nou:
-Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa?
Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri:
-Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari.
Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor, suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc,doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate.
In final, inteleptul concluziona, zicand:
-Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.'' Mahatma Gandhi

Deja am auzit doi oameni diferiti spunandu-mi de ce tipa oamenii unii la altii. Prima oara cand am auzit-o mi s-a parut uimitor cat de adevarata si simpla este iar a doua oara am avut cum sa replic cu satisfactie ca o stiu deja. Acum, am gasit intreaga anecdota si faptul ca ea este atat de raspandita in intreaga lume, nu poate decat sa ma bucure:) Pentru cei care nu au auzit de ea pana acum, sunt convinsa ca o sa va ramana intiparita in minte si ca veti incerca sa o spuneti mai departe persoanei de care va simtiti apropiati- adica acelei persoane speciale!
Bucurati-va de ea, Bufnitel

S-a dus amorul...

Ce înseamnă să iubeşti? Putem oare să punem întrebarea asta?
Nu pot pune în cuvinte decât ceva empiric, „palpabil”, nu putem să definim ceea ce simţim. Cu raţiunea nu facem decât comparaţii. Aşa cum nu putem explica ce este culoarea roşu cuiva care nu a văzut-o niciodată, nu putem gândi iubirea, o putem doar compara cu alte lucruri, o putem „încadra”. Iubirea este, mi se spune, un „sentiment de afecţiune” (DEX-ul), sau un „elan al inimii care ne îndreaptă spre o altă fiinţă” (N. Sillamy - Dicţionar de psihologie, p. 165). Bine dar atunci de ce iubesc şi când ştiu că iubesc?
Marsilio Ficino, un mare filosof din secolul al XV-lea, spunea că atunci când iubim ne sculptăm în suflet imaginea celei iubite. Sufletul celui care iubeşte se transformă într-o oglindă înfăţişându-o pe cea iubită. Această imagine devine tot mai completă, capătă caracteristicile psihologice ale ei şi devine până la urmă o imagine exactă a iubitei care monopolizează complet sufletul iubitorului, el îşi pierde sufletul propriu fiind înlocuit de acela al iubitei. Subiectul se transformă oarecum în obiectul iubirii. Fiind fără suflet, persoana va muri dacă cea iubită nu îl iubeşte şi ea la rândul ei.

Dacă iubesc, iubesc ceea ce-mi este necesar, deşi până atunci nu o ştiam, precum o parte din mine care lipseşte şi o descopăr doar prin Ea, iubirea este cred un fel de regăsire, o regăsire de care nu te mai poţi lipsi.
Dacă iubesc, iubesc atunci când sufăr, atunci când simt că trebuie să lupt. Aceasta este măreţia proprie iubirii, ea este doar când ştii ce-i sacrificiul:

„Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere;
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Şi tot mai multe cere.”
(M. Eminescu – Ce e amorul…)

Dacă iubesc încep să văd culori necunoscute pân-atunci pentru că după ce ating un suflet totul devine lume spirituală.
Când ea-i aproape nu-mi las timpul unor „dulci nimicuri” căci timpul e mai scurt deoarece acum contează, fiindcă sunt mai bun sperând să-i merit gândul.
Iubesc cu-adevărat când totul stă-mpotrivă, când toţi în jur îmi spun că e absurd, lăsând în urmă tot ce am crezut că am şi bucuros stând doar când sunt mustrat în şoaptă de buzele-I zâmbind şi ochii-n care eu sunt.
Iubesc numai atunci când acţiunea-mpreunării îşi pierde sensul său vulgar şi redevine nu doar unirea unor părţi de sânge, muritoare, ci comuniune sufletească, iubesc abia când tot ce fac devine rugăciune…

*articol preluat din revista Becu din Pivnita, nr 6, mai, 2007, p. 19-20
*semnat de Laurentiu Vladoiu

2Mai

Buy me with a coffee –melodia- imi aminteste de mare. De marea albastra si lina.. stateam intr-o zi ascultand spuma si racii din ea.. Era asa de fluffy .. La 2 Mai pe nisip.. erau dune si nudisti.. doi stateau la un cort. Aveau de toate: paine uscata, scoici atarnate.. chitara -clar!- si ochelari de soare. Inofensivi.
Am stat frumos pe nisip si m-am bronzat. Pe cap aveam o palarie care m-a dezamagit complet, pentru ca n-a stiut decat sa se pleosteasca.. si toate astea, cu timpul; a trecut un an, doi, acum nu o mai port.. daca as incerca, si ea ar incerca -la randul ei- clar!-sa nu ma lase sa vad nimic afara.. de pleostita ce e ea! Palaria mea! – the Hat! –the Hack! ‘Urma’ canta melodia..
Imi amintesc de-o carte.. avea coperti mustar si incercam sa o citesc pe plaja. Hermann Hesse. Firicele de nisip scoicat s-au adunat printre pagini.. inca mai am urme.. acolo unde e cotorul la carte..
Era intr-un film o scena in care Cineva ii spunea Altcuiva ca lui ii place foarte mult Hesse, pentru ca are descrieri frumoase. Asa este.. Intre timp, cartea a suferit un mic accident.. cineva a dat cu cafea pe ea!
Legatura dintre melodie, 2Mai, carte si celelalte descrieri, nu are cum sa fie foarte evidenta. Prefer sa las semnificatiile ascunse. Oricum, daca ar fi sa ma dau umpic de gol la sfarsit, as spune ca e frumos sa iti placa umpic de cineva si sa papi felii de paine uscata cu miere chiar atunci cand iti era cam foame. Ok.. Inca mai am urme.. Urme de nisip din plaja.. Urme in nisip pe plaja..

CINE MOARE?

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
urmand in fiecare zi aceleasi traiectorii;
cine nu-si schimba existenta;
cine nu risca sa construiasca ceva nou;
cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea, cine prefera
negrul pe alb si punctele pe "i" in locul unui
vartej de emotii, acele emotii care invata ochii sa staluceasca,
oftatul sa surada si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau; cine nu risca certul pentru incert
pentru a-si indeplini un vis; cine nu-si permite macar o data in viata
sa nu asculte sfaturile "responsabile".
Moare cate putin cine nu calatoreste; cine nu citeste; cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea; cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si de mila si
detestand ploaia care nu mai inceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine nu raspunde chiar daca
cunoaste intrebarea.
Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intotdeauna ca "a fi viu" cere un efort mult mai mare decat simplul fapt de a respira. Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida. Totul depinde de cum o traim...
Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli,inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit,
doreste-ti in fiecare zi... (poezie de-a lui Pablo Neruda)

1958 Mai 5

Cum se manifesta conceptul 'Eu ma plac pe mine' la mine? :)) imi vine sa rad de formularea asta..Mi-a venit ideea asta uite asa: mi-am luat o carte noua de la libraria Humanitas si acolo pe coperta la sfarsit scria: 'Scriitorul a debutat plictisit in 1958.. '
Oamenii sunt frumosi prin multitudinea de ganduri si idei care le vin. De unii as putea rade 100 de ani, iar la altii nu m-as mai putea uita niciodata.
Daca cititi cateva poezii moderne, o sa descoperiti atetea idea vivace ale unor tineri simpli..De-asta cred ca imi place poezia.. poezia asta sincera, curata.. cea care nu e mult prea metaforica.. Ma gandeam cate nimicuri imi ies din gura precum niste porumbei din colivie.. si cate concepte idioate pot debita uneori.. Oare porumbeii stau in colivie? Indubitabil..In acelasi timp, stand pe o bordura in timp ce ploaia picura absent peste jgheaburi si umbrele(ele) ma gandeam si ca toti oamenii astia suntem frumosi;prea frumosi pentru zilele astea ploioase.. prea 'nu-stiu-cum' pentru ideile si prostiutele noastre.. Si cum poti sa fii indiferent cand unul din noi pateste ceva.. cand unul din noi pleaca in eternitate..cine stie.. Indubitabil, nu as putea sa lucrez intr-un serviciu de urgenta fara sa ies cu mintea schilodita de acolo. Am zis ca nu ma risc..In fine.. mie imi plac oamenii pentru ca sunt niste carti de povestiri bipede.. Ia intreaba o baba in statie.. ce parere are, sau ce mai face.. Ma gandeam si ca atunci cand cineva pleaca spre eternitate, tot ce-a avut legatura cu el, toate obiectele lui, sunt puse undeva intr-o cutie pe un raft..si nimeni nu le mai foloseste.. obiectele respective devin fara semnificatie, fara sens, caci ele au sens si semnificatie doar pentru cel care le-a folosit..obiecte fantoma, cutii de carton, raft in pivnita.. ce miros de pamant mucegait peste obiecte.. Insa, amintirile raman.. ne mai aducem aminte de cate o idee sau gand pe care l-a avut cel absent..
Probabil ma gandesc asa din cauza la ploaie si la Pink Floyd.. Vroiam sa nu scriu chestii triste .. Mai demult am mers la dentist si am citit pe un poster in holul sinistru:'Cum sa ne speriem dintii corect'.. defapt scria 'Cum sa ne periem dintii corect'.. am inceput sa rad si sa uit de tortura ce urma sa vina.. tin minte ca pe atuncea ma duceam singura la dentist, ca mama nu putea sa vina cu mine pentru ca era la servici.. A fost foarte cumplit pt mine treaba cu dentistul.. dar am supravietuit.
Iar azi pe coperta unei carti scria:'Scriitorul a debutat publicistic in 1958..'
... na! si totusi.. acesta este 'conceptul eu ma plac pe mine' . just!

Ce este o strangere de mana?

Prin ferestre de mansarda, soare stins de seara arunca raze calde peste sticla, peste mine care stau intinsa pe pat.
Siclam mai stins,cu bretelute impletite o rochie lunga de seara de vara atarna peste corpul meu intins si cald. La capataiul patului, rafturi de carti mirosind a lemn si flori stau linistite ascultand si ele parca .. cum bate soarele, cum respir eu si domnul.. asta in timpul pauzelor. Umbre de vant se joaca prin perdea, lumina e oranj mai stins, soarele se intretaie peste buzele mele, buze care stiu sa zambeasca. Domnul acesta nu spune prea multe vorbe. Cand stam amandoi in camera e suficient sa ne privim, sa ne sarutam pe buze, sa ne strangem de mana. Cu ochi de copil privesc undele de aer ce se duc si se rasfrang printre corzi atunci cand pauza s-a mai intrerupt si el imi mai canta ceva ; corzile aiurite ale ghitarii sale. .Simt ca nu mai sunt frontiere. De la swing, spre country, de aici la blu blues over the clouds. Zambim si mai face o pauza.. Hey mister, would you like to kiss me?

razvratire*

07.02.2010
Care este artistul tau preferat? Am intrebat-o pe Cristina, colega mea de apartament din ultimii 2 -3 ani petrecuti aici in Sibiu. [Ea asculta acum si canta cu pofta pe muzica lui Milow.] [Canta in continuare si nu m-a bagat in seama.]O intreb in continuare.. Este Milow? Ea imi raspunse ca nu, nu este acesta.. Dar care? Am continuat eu sa o intreb, si mi-a zis ca nu stie inca cine este , cu siguranta ca este altcineva dar nu acesta ( altcineva care asteapta maybe sa fie descoperit). Eu am un artist/ formatie preferata.
*****************************
Cu cat inaintam in varsta, nu mai stim sa raspundem la intrebari de genul acesta. Care este : formatia ta preferata de muzica, culoarea, filmul, jocul, actorul.. cand suntem tineri, cu siguranta stim ce ne place cel mai mult si stim sa raspundem fara sa stam pe ganduri la aceste intrebari simple. Cred ca maturizarea vine si cu estomparea amanuntelor/// Daa?///. Cladirea personala se face de mic, prin amanuntele acestea care tin de noi. Asa este firea, asa trebuie sa se petreaca. /// Asa este? Asa trebuie?? Cum asa...? –ridic din umeri ca nu stiu? /// Pai... cand suntem tineri, trebuie sa ne bucuram de puterea si frumusetea tineretii noastre. Este benefic sa credem in noi si sa scrutam cu privirea agera departarile in vederea aflarii de raspunsuri( Nu vorbesc aici de explicatii teoretice, chiar Nichita zicea ca ‘Nu trebuie intelese sentimentele, /Ele trebuie sa fie traite’). Dar... dar defapt.. defapt nu vreau sa pierd toate astea..adica de ce trebuie ca odata cu trecerea varstei sa nu mai stiu de MINE? Voi avea grija sa pastrez o parte din mine -cea de acum- pt la batranete; e intelept sa faci provizii, sau cum se spune, sa nu uiti niciodata de copilul din tine..7 februarie si 23 aprilie
* o sa scriu si varianta nerazvratita de la razvratire

deziluzie

Mereu imi pun intrebarea: bun;eu pot sa fac asta? As putea.. sau.. sau sa fac altceva?! Dominanta omului este aceea de a incerca si de a cunoaste.. Nu stiu daca pot spune Cunoasterea.. caci aceasta mi se pare o zeitate care nu poate fi patrunsa decat pe departe de increierarea noastra ingusta(expresie ramasa dintr-o poezie de-a lui Stanescu). Desi datoria noastra de purici ai universului, caci suntem micuti, este de a depasi limite prin cunoastere si intelegere, nu vom fi niciodata atotstiutori; dar contribuim fiecare ‘puric’ prin acel ceva unic si mistic al fiintei ce suntem la edificarea adevarului despre Tot si Toate, insa doar empiric. Suntem pureci mici dar si importanti care stim doar sa intuim; si cred ca avem o viata pe care trebuie sa o gustam, sa o respiram, sa iubim... sa sujem sanjele din ea..
Viata e plina? Viata e intensa? Viata nu stii incotro se indreapta..e faina(mai gasiti si voi cuvinte[si faceti ce simtiti cu ele mai departe])
Noi doar intuim totul si asa se reflecta simtamantul plenitudinii vietii.
Am fost inzestrati cu un corp, pe care trebuie sa il luam cu noi peste tot pe unde mergem, ca un scut, ca o aparenta, ca ceva frumos(asa ar trebui); si ca o speranta.. Gandindu-ma la firea mea stiu cat de legata sunt de corpul meu.. probabil este cel mai important lucru pe care il detin in efemera mea viata; el este mijlocul prin care imi pot dovedi existenta de om (micut). Corpul meu este mediatorul perceptiei mele asupra lumii. Iar despre corpul omenesc, mai ma gandesc si scriu.
Enjoy your body.Use it every way you can. Don't be afraid of it, or what other people think of it. It's the gratest instrument you'll ever own.-cateva vorbe de duh....

Fericire..

Fericirea este o cale, nu o destinatie. A crede, inseamna a merge inainte. A iubi, inseamna a deveni calea. Visele nu pot muri! -iar Schiller spunea ca ''A trai inseamna a visa''. Sa mergem! - cateva ganduri de moment.. listen to ''Everybody's free'' mai in alta zi pus :P

Suntem nuante, nu culori

Privesc cu ochi maslinii cum traim intr-o diversitate uimitoare de culori si nuante. Atat la sens propriu, dar mai ales la cel figurat. In sensul propriu, facem si noi parte din decor, infrumusetam sau uratim aspectul lumii cu haine colorate si vesele, masini spalate sau murdare, case cu bun gust sau din contra.Tot in sens propriu, imbogatim sau ruinam acest macrounivers cu frunti line sau frunti incruntate, zambete curate sau zambete prefacute, imbratisari sau lupte.
Sunt multe antagonisme, din care am invatat sa acceptam mediul asa cum este, intr-un cuvant, sa ne integram. Invatam sa vorbim sau sa tacem, sa ascultam sau sa ne eschivam cand suntem fata in fata cu altcineva.
In sens figurat, suntem nuante, mai mult decat culori. Nu gasesti doi oameni care sa gandeasca si sa faca aceleasi lucruri, sa ia aceleasi decizii, sa se comporte la fel si sa greseasca de asemenea, la fel. Nu gasesti oameni care sa se comporte mereu la fel, sa fie numai veseli sau numai tristi, sa fie intr-un singur ton de culoare. Am vrut sa vad oamenii buni sau rai, insa acum descopar ca nu suntem doar astfel.
Trebuie sa stim sa oferim posibilitatile care se preteaza fiecarui om, sa le aratam incredere, acolo pe teritoriile unde stim ca sunt demni de incredere, fara a le cere imposibilul si a abera in speranta ca ii poti schimba. Daca unui om ii arati incredere, aceasta va insemna mult pentru el, iar daca va vrea si va considera, se va automodela dupa sugestiile tale.
Avand in vedere acel macrounivers si acest microunivers, care este in aparenta micro, dar in detaliu atat de mare si complex pentru ca microuniversul este al meu, este unul si al tau si mai exista cate unul pentru fiecare om, pot spune, metaforic vorbind, ca noi suntem un sevalet, unde se combina culorile, culturile, posibilitatile. Fiecare om isi are aura lui, mai vie sau mai pala, iar eu nu stiu daca lumea se picteaza singura sau cineva o picteaza cu noi avandu-ne pe sevalet. Eu sper doar sa nu piara inspiratia pictorului, pentru ca viata nu ar mai avea culoare si nici ochii mei nu ar mai fi verde-kaki precum maslinele..

Everybody's Free

Apa...

Se intampla; evenimente curg precum o apa si observ cum, doar in sens inapoi ele nu se pot derula; iar viata este mai complexa decat un film, pentru ca nu se poate desfasura precum o caseta video, nici backward si nici forward. Asa ca, fiecare lucru isi are un inceput precum fiecare izvor o sursa, iar nimik din ceea ce incepem nu se termina. Sfarsitul este doar o inchipuire, precum un punct la finalul unei propozitii. Noi facem propozita, tot noi ii asezam punctul si bineinteles, punctul nu inseamna ca s-a terminat ceea ce vrem sa spunem, pentru ca dupa o propozitie mai construim una si dupa-aceea inca una si tot asa.
Se intampla; evenimentele nu sunt intamplatoare. Ceea ce facem ne construieste, ne autodefineste si ne indruma; unde si catre ce nu isi au raspuns in aceasta generalizare, caci intregul complex se numeste maturizare. Asadar, plutim intr-o barcuta de hartie pe aceasta apa lina care ne va duce departe, tot mai departe.
Se intampla; toate la timpul lor .. spun oamenii.
Despre mine, afirm ca sunt un mediu transparent si cursiv, precum acea apa.
Defapt si eu sunt un eveniment intamplat in aceasta lume. Provin dintr-un transparent diafan si luminos invelit intr-o coaja si exist sub forma de cristal de apa. "Cum am nascocit acest lucru?"-poate va intrebati; eu va voi raspunde ca "l-am nascocit" din simpla Credinta. Si mai adaug la cele spuse ca intai planeta a fost albastra.

Poate altfel

Moment de plictiseala creativa ;
Vreme solara.. insula marina.. Azi m-am gandit sa stau sa ma prajesc la soare , sa completez rebus si sa ascult Bob Marley. E prea simpla lista? da.. ar mai lipsi sa am o laguna albastra in fata si o insula nisipoasa cu multa verdeata.
Unde sa gasesc eu toate astea? La chioscul din fata blocului nu au, la magazinul mare s-au terminat visele si nu mai sunt decat revistele, iar la mall nu vand decat la bax ;oricum ne e ce mi-as dori eu.. O tara plina de posibilitati.. ne orientam si apoi ne luam gandul..La agentia de voiaj ofertele sunt bune dar parca prea scumpe.. si apoi iar ne gandim la ce-ar fi daca .. daca si cum am fi noi acolo pe insula verde.. poate altfel. Daca am avea bani si mai multi ochi sa vedem cum trebuie, am fi poate a-i dracu'.. dar am fi mai fericiti?
Sa zbor cu gandul de aici de pe balcon pana in Jamaica, sau sa zbor cu avionul?Poate e bine sa fim doar fericiti cu gandul.. la urma urmei ce e fericirea? cred ca fericirea nu e ceva consumabil.. sau poate o fi.. Oricum pe insula sigur se gaseste si ..

Guess Who - Locul potrivit

Tara lui Bufnitel

In Tara lui Bufnitzel, totul incepe ca o poveste. Ca intr-o geometrie a gandurilor, in acest mic univers, mereu se ivesc idei crete despre lume si poezie. ''De ce aburul din jurul Pamantului e ca o prisma ce refracta incandescenta arta a iubirii si o sparge apoi in curcubeu?'' Nu stiu de unde vine, cine a spus-o, dar stiu cine a rostit-o si apoi s-a intamplat ca de fiecare data imi ramanea in privire un curcubeu.. de fiecare data cand se stingea ploaia. Printre picaturi albastre si idei delirante ma plimb cum vreau eu, ca Alice in Tara Minunilor, pe portative de culori care ma inalta pe muzica lui Alifantis 'tot mai sus' si 'mult mai inalt', astfel incat sa va observ mai bine pe toti.
Dintr-un copac, de pe-o craca, al vostru Bufnitel.